„Un kart atinge 220 de kilometri la oră!”. Campionatul Național de Karting, gata de start

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ediția 2016 a Campionatului Național de Karting Dunlop va debuta săptămâna viitoare cu prima etapă, programată să aibă loc pe 7-8 mai, pe circuitul Academiei Titi Aur, acolo unde karturile conduse de piloții cu experiență vor atinge viteze de până la 220 de kilometri/oră.

La evenimentul la care sunt confirmați peste 50 de piloți din toată țara, cu vârste cuprinse între 5 și 61 de ani, karturile sunt echipate cu motoare de la 2,2 cai putere (clasa Kid Honda) și până la 54 de cai putere (clasa KZ). Organizatorii etapei au anunțat că un kart din categoria KZ atinge 100 km/h în mai puțin de 3 secunde, iar viteza maximă va fi de 220 km/h. Pe cât pare de periculos, pe atât este însă de sigur deoarece într-o astfel de competiție se respectă toate regulile internaționale, iar stabilitatea kartului oferă la rându-i încredere pentru toți cei care vor să înceapă practicarea acestui sport.

Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, a dezvăluit că odată cu startul campionatului va fi lansată și Școala Națională de Karting, un proiect amplu de pregătire și susținere a copiilor care vor să facă pasul spre motorsport. În acest sens, s-a semnat un parteneriat cu Academia Titi Aur și și Institutul Național de Cercetare pentru Sport (INCS).

Sper ca acest proiect să dea în câțiva ani viitorul campion mondial de Formula 1. Românii au un talent genetic la condusul sportiv, însă au nevoie de pregătire fizică și psihică pentru a ajunge la marea performanță. Construirea superbului circuit al Academiei Titi Aur și susținerea profesioniștilor de la INCS, alături de o corectă și atentă direcționare a tinerilor sportivi încă de la vârste începând cu 5 ani sunt ingredientele de care federația noastră avea nevoie pentru a începe să crească campioni de talie internațională. Sper ca în perioada următoare tot mai mulți copii să beneficieze de avantajele Școlii Naționale de Karting”, a declarat președintele FRAS.

Norris Măgeanu a anunțat și faptul că, pentru a continua cooptarea micuților în motorsport, copiii debutanți în Campionatul Național de Karting Dunlop, dar și cei ai piloților deja înregistrați în cadrul FRAS, vor beneficia de  licențiere gratuită în acest an.

Astfel, etapa FreeWheel de pe circuitul Academiei Titi Aur va începe sâmbătă, 7  mai, de la ora 9:00, cu antrenamentele libere, iar de la ora 15:15 vor debuta calificările pentru cursa de propriu-zisă, programată o zi mai târziu. Campionii primei etape vor fi desemnați duminică, imediat după competiția care va debuta la 10:45. În total, anul acesta vor avea loc șase etape, câte două pe circuitele ATA, Amckart Tunari și Prejmer.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Momentul tragicului accident de pe Drumul Morţii E85, surprins de o cameră. Tatăl şi-a condus spre moarte soţia şi fiica de 4 ani, după ce a făcut o depăşire imprudentă
Momentul tragicului accident de pe Drumul Morţii E85, surprins de o cameră. Tatăl şi-a condus spre moarte soţia şi fiica…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×